~ Iubirea care m-a ucis ~

Nu-mi pasa ce zic ceilalti. Mi-e dor de tine. Si punct.

...si n-am cuvinte sa descriu cat ma intristez cand ma gandesc ca tu m-ai uitat, si ca nici macar nu ti-e dor de mine (de ce ti-ar fi, probabil ai tot ce-ti doresti... totusi, egoismul se poate intoarce impotriva noastra la un moment dat). Ai inchis orice legatura cu mine ascunzandu-te ca intr-o carapace invaluita in tzepi ca sa nu te poata atinge nimeni, asa te vad eu acum. Poate, e mai bine asa, nu? Poate, e mai bine sa lasi totul in urma si sa-ti traiesti fericita viata pe care o ai, fara ca eu sa fac parte din ea. Dar oricum, ce mai conteaza? Tu ai ales, eu nu mai pot face nimic, asa ca nu-mi ramane decat sa-ti respect alegerea facuta. Oricum nu ma mai gandesc demult la tine ca la un 'suflet pereche', ca la baiatul de a carei apropiere imi era teama ca va face cerul sa tune si stelele sa explodeze ziua in amiaza mare. 'Prostioare de adolescenta confuza', imi zic. Imi esti mult mai 'uman' acum.

M-ai facut foarte mult sa sufar pt o fata, pt ca mereu am avut o sensibilitate crescuta fata de tine, cum n-am avut pt nici un alt baiat. Si nici nu cred c-o sa mai am, pt ca nu mai sunt dispusa sa-mi pun 'capul in gura leului'. Trebuie sa fiu puternica in fata unui barbat, ca altfel ma 'pradeaza'. Sunteti niste pradatorii

Daca vrei sa reiei legatura cu mine, daca vrei sa stii ce mai fac, sau esti curios, daca vrei sa ne salutam prieteneste, sau sa impartasim idei, sau sa ne jucam vreun joc, daca AI TIMP... eu te astept. Nu iti mai fie teama de mine, pt ca iti respect alegerea facuta, iar de iubita nu mai poate fi vorba. Pur si simplu, mi-e dor de tine. Rau, bun, cum esti, te voi accepta. A, si inca ceva, mi-ar placea sa-ti aud vocea.



"Ma inec in lacrimi de dor/ Ma sufoca un aer mult prea trist/ M-am obisnuit, sa ador/ O iubire care m-a ucis........."

mijto si chiar e sufereala aici ....

Imi pare rau pt tine..
Si eu am avut parte de acel sentiment care te tine legata de cineva.. iar apoi..
S-a intamplat ceva la care chiar nu ma gandeam, nu-mi trecuse prin cap nicio secunda..
Pt varsta mea, a fost o realitate dura... foarte dura... 8-|
Astept noua postare, pt ca imi place cum gandesti.. faptul ca nu-ti pasa de ce spun alti, prin lumea asta, nu-i un lucru marunt.

Promit ca o sa va mai scriu... si ma bucur ca ma sustineti si va multumesc pt commenturi... voi scrie, atat timp cat va va placea

Imi pare rau ... sincer ..

so...trist..foarte trist..
imi place atat de moolt cum povestesti,chiar daca nu e o poveste atat de vesela..
astept in continuare...

Fain , intradevar . Dupa cum am spus , o sa citesc ce scrii . .

Ma bucur ca va place. Am vrut sa pun un Next saptamana viitoare, dar dupa comenturile voastre m-am hotarat sa o fac acum!




Lumea e plină de oameni care nu iubesc. Trăiesc, creează, se văd cu alţi oameni, fără să fie nevoie de cineva care să le umple gandurile, şi sufletul, şi spaţiul dintre toate punctele disperate ale existenţei lor. Nu ştiu dacă asta e, cu adevărat, viaţă... Înclin să cred că e doar o amorţire dulce-amară, plină de amintirea a ceea ce a fost sau de visul a ceea ce ar putea să fie...


Chiar daca iti gasesti jumatatea, nu inseamna ca ai completat si povestea. Si cand ceva nu e complet, unii merg mai departe. Eu insa simt ca asta a fost sansa mea. Ca astfel de scantei ale sufletului, soapte ale inimii, naluciri ale mintii nu mai am cum sa simt. Ca, omeneste, nu se mai poate. Si, tot omeneste, nu am destula putere sa merg mai departe. Nu vreau sa "imi amintesc doar", vreau sa "traiesc inca". Nu vreau sa cladesc ceva cand stiu ca sufletul meu nu va fi zidit acolo. Conteaza ceea ce avem in suflet. Ceea ce ne face sa traim. Nu cred ca mai exista nimic dupa iubire. Dupa iubirea mea. Si asta ma face sa incerc, atat cat voi fi lasata, sa nu trec dincolo.

Chiar daca nu sunt eu cea care primeste ultima imbratisare seara, surasul meu inainte de a adormi zboara la tine. Chiar daca zilele alearga nemiloase fara sa te vad, gandul la tine imi stralucirea din ochi si unduire in glas. Chiar daca nu ai cum sa imi vezi succesul, traiesc asa incat sa fiu sigura ca ai fi mandru de mine. Si chiar daca nu te gasesc langa mine cand plang, ma agat de nebunia clipelor cand ma strangeai in brate, intors acasa dupa o prea mare ratacire...

Raman ancorata in aceasta iubire, pt ca nu pot altfel. Si nu invoc fatalitatea, sau destinul, nici nu imi plang de mila. E pur si simplu vointa mea. Nu mai vreau sa ma gandesc la ceea ce "se cuvine". M-am supus prea mult si respectarea regulilor nu mi-a garantat fericirea, corectitudinea nu mi-a adus norocul, propria mea cenzura a sentimentelor nu s-a compensat cu vreun beneficiu profesioal. Si doar cand durerea va fi poate prea greu de zavorat adanc, adanc, in suflet, si imi va fi cumplita truda de a o impleti cu existenta mea, voi trece si eu, ca o umbra, in acest teritoriu mort de dupa iubire si voi recunoaste: am pierdut

Nu, nu stiu sa ma despart de tine. Nu sunt in stare sa fac din terminarea povestii noastre, mai mult dorita si asternuta in vorbe decat traita, un moment festiv. Un moment insemnat, de care sa ne amintim cu zambet in suflet, ca de o mare si sarbatoreasca rascruce de destine. Dar, daca as putea sa fac asta, te-as invita la despartirea noastra. Vom visa in culori de sampanie si ne vom impartasi cu dor si voluptate fantasmele. Ne vom iubi pana in zori, ca si cand nimic nu ne-a legat pana acum si nici nu ne va lega si ne descoperim pt cea dintaia si cea din urma data.
Ne-am intalnit, am impartit ceva, undeva, candva, ai plecat... Iar eu o sa imi amintesc de venirea ta, si de plecarea ta, ca de doua extremitati ale unei drepte ce mi-a taiat adanc prin viata si prin ganduri, cu tremurat de cuget si veste de furtuna... Cu spaima, si nebunie, si descarcare, si lacrmii, si zambete, si iar furtuna....
If everything is exploding around you, that`s probably me!



Dupa atata suferinta, Iadul pare Rai acum!

Asta e clar .. sfarsitul ... mi-a placut foarte mult de la mine ai nota 10 ! poate chiar mai mult

Doamne Alexandra.
Ti-am mai zis cat de frumos scrii?
Si se vede ca e din inima.
Imi place.
Astept urmatoarea postare.

si mie imi place cum scrii:x ast la fel urmatoarea postare

Aseara, nemaiputand suporta acest dor ce imi sfarama inima, am adormit.

Afara, soarele isi impletea stropii de lumina cu firele lungi de iarba. Drumul se deschidea lung, ademenitor de lung.
Mergeam…. mergeam continuu … dar gandurile ce mi se zvarcoleau repezi in capul meu, ma faceau sa uit de pasii ce se succedau fara numar.
Tarziu, soarele se ascunse dupa turnurile ce se implantau adanc in zare.

Mergeam repede, tot mai repede, aproape in fuga.
Portile se deschideau una dupa alta, cu zgomote ciudate, ultima scrasni greu si ramase larg data in laturi. Odai inalte, cu ferestre lungi imi atrageau privirile. Si ferestrele aveau geamuri mari, colorate ca in rai. Luminile se frangeau in raze rubinii, verzi, violete.
Culorile se schimbau repede si in mrejele lor fine se odihneau chipuri prelungi, stoarse de vlaga.
Si in mijlocul lor, icoana chipului tau suradea sprinter, ca o chemare. Am intins bratele si am mers inainte.
Dar fugeai de mine, chemandu-ma cu gesture furise. Te-am urmat fara ragaz, urcam trepte trandafirii pe care le loveau, sfios, pasii mei intarziati.
Ochiuri mici de turn se roteau in jurul scarii, urcam mereu, privind cand la tine, cand afara, unde mi se parea ca pasari mari se roteau jur imprejur cu ochii infiorati de vrajba.
Cand am ajuns sus, glasuri subtiri imi incantau urechea…
Prin geamuri de clopotnita se vedeau norii albi, vantul se juca domolit miscand micile limbi de clopotei de argint.
In mijloc, mohorat, stralucind cand aramiu cand rosu, un clopot mare statea gata sa rada.
Si tu zambeai ciudat si te dadeai dupa el, iar eu, fericita parca, te urmaream cu bratele intinse.
Dar limba grea de bronz incepu sa se ridice incet, tot mai incet, imi era frica, vroiam sa tip, si , deodata, bataia rasuna neinchipuit de greu, pravalindu-ma pe treptele lungi si tari.
Am fugit ca o nebuna, zvonuri tarzii de noapte goneau pe urma mea, scorburi negre mi se deschideau in cale, valuri de nebunie se fugareau in jur.
Deodata, fantome stranii imi prinsera mainile, soareci urati si reci chitaira pe jos, flacari rosii zvacnira in zare.
Un val de teama se ridica in fiinta mea, simteam ca ma sufoc, ochii mi se deschisera mari si deodata strigatul se auzi sfasietor, repetat in hohote de ras nebun:

“Nu te mai iubesc!!!”

M-am trezit. Razele soarelui mi se pareau tot atat de bolnave, in aer plutea dorul si durerea de imi era sila sa mai stau in camera.

Acum e noapte tarziu si sunt singura, dureros de singura. Zgomote inabusite de abia ajung pana la mine, cainii latra a jale si nu stiu cum am indraznit sa-ti spun ca nu te mai iubesc cand simt ca te iubesc mai tare ca oricand!



"Daca as fi fost Dumnezeu as fi pus tineretea la sfarsitul vietii"

Awwww :">.
Cat de frumos.
Sa stii,ca daca ai scrie o carte,ar fi bestseller 8->

Vreau next

Ce frumos scrii...imi place

pff e prea tare

next